Am scris data trecuta despre fetele care nu mai stiu sa danseze, fara sa pomenesc o vorba despre indemanarea barbatilor in acest sens – si Irina m-a taxat – dar marturisesc ca ma intereseaza atat de putin cum danseaza barbatii incat nici nu mi-a trecut prin cap sa adaug un rand, doua, acolo, pentru echilibru.

Insa, cateva dintre reactiile la articol mi-au dat de gandit:

era, mai intai, o mama foarte incantata ca baieteii ei fac dans sportiv; era, apoi, un baiat care nu era de acord cu asta, considerand ca baietii care danseaza sunt fatalai, si ca mai bine i-ar fi „dus” sa faca sport.

Pentru ca impartaseam intrucatva ambele puncte de vedere, iar acestea erau contradictorii, mi-am dat seama ca e greu sa te raportezi la niste criterii exacte atunci cand faci diferenta intre un barbat si un fatalau.

In cazul de fata, ca sa ma intelegeti:

Nu cred ca un barbat care danseaza e automat fatalau, insa imi displac barbatii care danseaza din orice alt motiv decat pentru ca simt muzica – de exemplu, pentru a impresiona pe cineva, fie acel cineva o fatuca, o mama, un membru al juriului. Motiv pentru care nu asociez dansurile sportive unei forme de arta, pentru ca ele nu presupun un liber arbitru al trairii spirituale, ci le consider o forma de sport. Binevenita, desigur, ca orice sport. Pentru armonia trupului, pentru dezvoltarea mintii, dar nu pentru acea stare de catharsis a carei pierdere o deplangeam in dansatoarele de azi.

Pe de alta parte, e ceva putred si in teoria conform careia „baietelul dus sa faca sport” e automat educat in spirit barbatesc, cata vreme face asta pentru ca a fost luat de mami sau de tati de mana si trimis sa performeze. Cunosc parinti (tati, chiar) extrem de obsedati sa-si masculinizeze si sa-si „golaneasca” odrasla, dar care au esuat magistral. Asa cum se intampla mai mereu cand in discutie sunt oameni, suma componentelor e foarte diferita de ansamblu: e ca si cum ai pune intr-o oala faina, oua si lapte si ai crede ca deja ai facut cozonacul. Iar acesti parinti, in locul „barbatului” dorit, s-au ales cu un fel de Johnny Bravo.

Advertisement

Sunt sigur ca si voi cunoasteti masculi chipesi, puternici, sportivi, dar lipsiti de acel ceva care face diferenta intre, sa zicem, un ciobanesc german si un golden retriever. Stiu, golden retrieverii sunt simpatici – si asta vreau sa lamurim de la bun inceput: fatalaii pot sa fie niste exemplare de zahar si fara sa fie „barbati”. In schimb, invers nu mai este valabil: nu pot sa consider „barbat” pe cineva care abuzeaza de anumite atribute ale masculinitatii. Adica, pentru a va crea o imagine despre ce vorbesc, vreau sa cred ca un barbat adevarat stie sa bea, dar stie si cand sa se opreasca. Nu fuge de scandal, dar nici nu-l provoaca. Nu sta sub papucul muierii, dar nici nu-si exprima independenta prin violenta. Lucruri de genul asta.

Si-atunci, care ar fi acel element de care are nevoie un mascul pentru a fi barbat? Mai presus de inteligenta, de forta fizica sau psihica, de educatie?

Cred ca stiu raspunsul, dar nu sunt sigur ca stiu ce inseamna acest raspuns, ca atunci cand dai o lucrare de control si copiezi rezultatul unei probleme de la colegul de banca. Stiu ca raspunsul e increderea in sine, sunt aproape sigur ca asta ii trebuie unui barbat. Dar ce inseamna aceasta incredere si mai ales cum ajungi sa o dezvolti, asta mi-e mult mai greu sa teoretizez, mai ales ca risc sa fiu subiectiv.

Stiu ca trebuie sa ai curaj si totusi sa nu fii nesabuit. Stiu ca trebuie sa ai cu ce te lauda, fara sa fii fanfaron. Stiu ca trebuie sa ai ce povesti fara sa pierzi rabdarea de asculta povestile altora. Ca trebuie sa fii imun la durere si totusi sa ramai sensibil. Sa nu-ti fie rusine sa deschizi gura, dar mai ales sa stii cand sa n-o faci. Sa fii ironic si cinic, dar cu nimeni mai mult decat cu tine insuti. Sa iti poti apleca fruntea fara sa iti flexezi coloana vertebrala. Sa muncesti fara sa devii sclavul cuiva, nici macar al tau insuti. Sa-ti pastrezi libertatea optiunii, chiar si cand esti ultimul care alege. Sa fii un jucator bun: mereu dornic sa castige, intotdeauna capabil sa piarda. Sa nu-ti para rau ca ai regrete. Si cate altele.

Cred ca banalitati de genul asta fac diferenta intre un barbat si un fatalau – dar cum sa te apropii de ele, sa le pui in aplicare, asta habar nu am. Daca nu cumva exact aici o fi ascunsa piatra filosofala pentru fiecare mascul: sa-si gaseasca propria metoda de a fi barbat.

Advertisement

Odata ce ti-ai revenit din socul de a fi fost concediata, odata ce te-ai asigurat ca niciun drept legal nu ti-a fost incalcat, e timpul sa ataci piata de munca, sa iti refaci fortele si sa te prezinti la interviuri pentru urmatorul job.

Aici insa se poate intampla sa ai dificultati in a justifica motivul pentru care ai parasit anteriorul loc de munca. Cu siguranta, vei dori sa-ti impresionezi viitorul angajator prin orice mijloace la interviu, iar faptul ca ai fost concediata nu este tocmai un plus. Asa ca hai sa vedem care este rapunsul „politically correct”.

Nu vei putea omite informatia legata de faptul ca ai fost concediata. Daca despartirea de fostii angajatori s-a facut cu „acordul partilor”, e o sansa. Dar daca a fost o concediere in acte, esti obligata sa spui inca de la inceput acest lucru. Ceea ce insa te-ar putea salva ar fi sa ai o atitudine relaxata fata de acest subiect. Angajatorul, recrutorul va putea aprecia acest lucru ca pe un lucru firesc ce i se poate intampla oricui.

Relaxarea depre care vorbesc trebuie insa sa vina dintr-o planificare prealabila a informatiilor pe care vrei sa le pui pe masa in cadrul interviurilor. Nu e nevoie sa intri in detalii si cu siguranta nu vrei sa vorbesti de rau fostii angajatori. Vrei sa ai o atitudine pozitiva in care sa mentionezi ca a existat o nepotrivire de opinii, de viziuni, o nepotrivire de caracter care au dus la „divortul” vostru, dar ca ai invatat foarte multe lucruri la acel job, ai cunoscut multi oameni interesanti, valorosi, ca vezi acest pas ca pe unul pozitiv, inainte, desi nu este placut pentru nimeni sa fie concediat.

Orice detaliu negativ, trebuie sa-ti spun, ar putea atrage consecinte negative. Nu-ti barfi fostii colegi sau sefi, nu oferi informatii nesolicitate despre activitatea companiei si politica acesteia de personal sau in general despre informatii confidentiale. Nu te hazarda in a face din recrutor sacul de box al frustrarilor tale legate de aceasta experienta si aminteste-ti ca este un observator doar si inca unul cu pareri extrem de subiective.

Advertisement

Pastreaza informatia in forma simpla si sincera: „Pur si simplu ceva nu a functionat asa cum trebuie intre mine si fostul angajator.” Daca momentul concedierii este foarte apropiat si este mult prea evident (de exemplu, desfacerea contractului de munca cu litera „I” de la „indisciplina”) si nu ai nicio sansa sa eviti intrebarile neplacute, atunci va trebui sa explici pe scurt situatia: contextul si situatia creata si momentul in care s-a produs despartirea.

Odata ce ai explicat aceste aspecte delicate, indreapta-ti atentia catre aspectele pozitive ale acestei experiente: tot raul spre bine, ai cunoscut oameni valorosi de la care ai invatat multe, te-ai implicat in actiuni care ti-au indicat directii pe care ai vrea sa le urmezi in continuare, ti-ai invatat lectia, etc.

Trebuie sa discuti despre aceasta situatie privind catre viitor si gandindu-te la ceea ce ar urma sa se intample in cariera ta. Asta inseamna sa inveti din trecut, dar sa te gandesti la viitor.

„Ce bine seamana cu tine!” – auzi de foarte multe ori acest compliment de la persoane straine, atunci cand esti impreuna cu copilul tau. Si te gandesti ca poate este vorba despre zambet, ori despre culoarea ochilor. Dar copiii mostenesc mai mult decat ceea ce li s-a transmis prin ADN.
Prin observatie, copiii isi insusesc din comportamentul parintilor, al fratilor si al celorlalti adulti alaturi de care petrec mult timp: bunici, unchi, matusi, prieteni de familie, educatori, profesori.

Dar cand vine vorba despre educatia financiara a copilului tau, cat timp petreci gandindu-te la relatia pe care copilul tau o va avea cu banii?

Sa stii ca, pe cat sunt banii de importanti, pe atat de putin timp dedicam cultivarii unui comportament sanatos al copilului cu banii.

Daca vrei sa iti inveti copilul sa fie destept cu banii sai inca de mic, iata doua recomandari oferite de expertii in educatie financiara pentru copii:

Banii de buzunar sunt un instrument util pe care il poti folosi pentru a-ti invata copilul cum sa-si gestioneze veniturile. Poti incepe de pe la varsta de 4 – 5 ani, atunci cand copilul poate sa numere bine si sa poata face calcule simple de adunare si scadere.

Advertisement

Ai tot citit, deja, argumente pro si contra pentru banii de buzunar la copii. Daca esti in favoarea banilor de buzunar, recomandarea este sa nu il platesti pe copil pentru ca face diferite activitati prin casa: pune / strange masa, pune jucariile la locul lor. Copilul trebuie sa inteleaga faptul ca, in casa, cu totii trebuie sa avem responsabilitati. De asemenea, nici notele nu trebuie sa fie un motiv pentru a primi bani de buzunar.

Steve Schaffer, directorul site-ului Offers.com si tata a trei copii, are propriul sistem de bani de buzunar pentru copiii sai. Astfel, fiecare copil primeste saptamanal 5 dolari, la care se adauga 50 de centi pentru fiecare an al copilului. Prin urmare, la varsta de 12 ani copilul primeste saptamanal 5 dolari la care se adauga alti 6 dolari. In total, 11 dolari / saptamana.

Dar banii nu ajung 100% pe mana copilului. Schaffer a stabilit impreuna cu copiii sai ca 15% din bani sa fie pusi intr-un cont de economii, 25% din bani vor fi retinuti ca „taxa in familie” si 10% vor fi folositi pentru donatii.

Cuvintele care iti condamna copilul sa nu aiba suficienti bani

Copiii inspira copii. Uneori, cel mai bun profesor al copilului tau este un alt copil

Advertisement

Astfel, prin acest sistem de alocatii copilul intelege si conceptul de: economisire, generozitate, responsabilitati (taxa), plus elemente de matematica.

Permite copilului sa invete din propriile greseli
Sa spunem ca vrea sa isi cumpere o jucarie despre care tu stii ca se va strica rapid, ori cu care se va juca o data, iar apoi va fi ignorata. Lasa copilul sa-si foloseasca banii de buzunar si sa cumpere acea jucarie. Lasa-l sa aiba aceasta experienta a cheltuirii banilor pe un lucru care nu este de valoare, pe un impuls de moment. Astfel, va invata cum sa-si gestioneze pe viitor impulsul de a cumpara si va gandi inainte de a-si cheltui banii.

Este mai bine pentru el sa invete aceasta lectie in primii ani, decat mai tarziu, asa cum, poate inca ni se mai intampla si noua.