Sfatul tuturor:treci peste!

Auzim dese ori de la prietenii noştri cei mai buni sfaturi de genul :Treci peste,  lasă ca trece, fii barbată, nu e nimic, ai să-ţi revii.Bun, şi cu ce mă ajută pe mine, băi fraţilor!Credeţi că sunt cuvinte magice, pe care dacă le spuneţi îmi scoateţi starea proastă din corp?! Ei bine, nu e chiar aşa.Mai mult mă faceţi să-mi bag picioarele în tot ce ţine de restul oamenilor.

Atunci când sunt cu susul în jos prea mult, înseamnă că nu e vina unui chibrit care nu se aprinde, ci e vina unui om.Iar tu, prietene, dacă vii să-mi spui să trec peste, mă faci să mă gândesc că ar trebui să fiu şi mai cu susul în jos( înţelegeţi voi).

Nu vă place când cineva îşi bate joc spunându-vă câte ceva din exemplele de mai sus, dar va simţiti bine când nu încercaţi să scoateţi ceva mai bun ca să îi înveseliţi pe alţii.

Nu mai văd spirit de prietenie, nu mai văd dăruinţă…ci doar nişte cuvinte banale.Dar ce zic eu, hai să trecem peste! 8-|

Numai eu am probleme cu cabinele de probă?

Povestea e cam aşa:

Ieşi să-ţi faci nişte cumpărături, găseşti o bluză, ceva frumos şi vrei să o probezi. Te învârţi prin magazin, te uiţi în toate părţile…nu observi cabina de probă. Te duci la vânzătoare/tor şi îl întrebi unde poţi proba ceea ce ţi-ai ales. Imediat, acesta sau aceasta îţi arată un loc înghesuit, mascat cu o perdeluţă şi o oglindă care stă să cadă.

O altă poveste sună aşa: Unele magazine au ditamai cabinele de probă, dar cele mai mizerabile. Ai un covoraş murdar de îţi e silă să te descalţi dacă e cazul iar de cele mai multe ori, perdeluţa stă prost, menită  să  stea în aşa fel încâţ să ţi se vadă toate formele.

Şi când te simţi aşa incomod, cum să-ţi mai vină să cumperi un anumit produs?!

P.S Am încercat să evit standurile fără cabină de probă…şi vânzătorii care te bagă sub masă ca să te schimbi (asta pentru cei care nu au renunţat încă la hainele din bazare sau mai ştiu eu ce- se mai întâmplă să cauţi şi lucruri fără o calitate garantată)

Atunci când simţi că trebuie să faci ceva

De-alungul timpului fiecare se obişnuieşte cu modul lui de a reacţiona  la anumite chestiuni legate de viaţa de zi cu zi. Unii au obiceiuri, ticuri plus tot arsenalul.

Unii merg înainte cu premisa „ce-o fi, o fi” ş.a.m.d. La urma urmei fiecare face ce îi place: se distrează, plânge, zbiară, trâteşte, ucide etc; însă cel mai plăcut sentiment rămâne acela de libertate pură în exprimare. Să faci exact ceea ce simţi, să te doară în cot de reacţiile celor din jur (care oricum te vorbesc pe la spate, fie că faci ceva remarcabil, fie că o dai în bară).

Vorbind la persoana I, ar trebui să înşirui aici tot ce-am făcut eu din impulsivitate şi să mă ridic în slăvi pentru genilitatea reacţiei mele în general, dar nu îmi vine nimic spectaculos în minte ci doar faptul că ideea de bază o cunosc dar mai rare sunt momentele în care îmi permit să fac tot ce îmi vine.

Lucrez de mult timp la libertatea asta de care tot aberez. Încă e greu să mă obişnuiesc cu ‘do what you feel’ pentru că înainte de a-i uimi pe alţii, mă uimesc pe mine din cauză că nu ştiam că fac atât de multe lucruri care nu îmi plac doar din vina unor „treburi formale”.

Chiar aş vrea să dau de un om care să-mi demonstreze că face 100% doar ceea ce simte!

Sunt fericită atunci când…

Adevărata fericire constă în a te zări frumos în oglinda propriei tale conştiinţe.

Sunt fericită atunci când simt că mă apreciezi, că nu te îndoieşti de mine, atunci când toate reuşitele mele nu trec neobservate pe lângă tine, când te bucuri de ele şi-mi eşti alături în momentele bune, şi în cele mai puţin bune.

Sunt fericită atunci când ştiu că pot fi eu însămi în preajma ta, că mă pot confesa fără a fi judecată, criticată sau condamnată pentru ceea ce simt şi gândesc. Acestea sunt cele mai importante forme de comunicare, cele care ne ajută la consolidarea relaţiei şi la clădirea ei pe cel mai important fundament al vieţii de cuplu.

Sunt fericită pentru că mă simt bine în pielea mea atunci când sunt cu tine. Atenţia şi afecţiunea pe care mi le acorzi îmi dau permanent o stare de bine, de fericire şi împlinire.

Sunt fericită atunci când îmi acorzi ajutorul tău, când ştii că am nevoie de tine, deşi nu mă simt o femeie neajutorată. Simplul fapt că esti lângă mine, dispus să îmi oferi suportul tău, îmi dă încredere, şi în mine, şi în iniţiativele pe care le am.

Sunt fericită pentru că mă simt respectată şi admirată de tine. Iubire fără respect nu poate exista. Totodată aduce cu ea o mulţime de beneficii.

Fericirea este cel mai mare mister sufletesc. Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Fericirea vine dinăuntru şi îmi umple fiecare celulă.

Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.

Automotivarea face minuni

Să prespunem că eşti genul de om care merge după „nu lăsa pe mâine ce poţi face azi, lasă pe poimâine că poate nu mai e nevoie”. Să mai presupunem şi că nu are cine să-ţi dea şuturi ca să înaintezi dar înlăuntrul tău există o urmă de dorinţă spre a face ceva, în a progresa.

O metodă bună este automotivarea. Spre exemplu, eu îmi pun o notă pe ecranul telefonului unde scrie „învaţă” sau „fă ceva”, depinde de situaţie. Sau îmi fac o listă cu lucrurile pe care trebuie să le fac azi, mâine, poimâine şi tot aşa. Şi nici nu e foarte greu, asta dacă voinţa ta îşi face apariţie atunci când trebuie şi dacă ştii să te motivezi cum trebuie şi nu superficial.

Culmea e că deşi facem lucruri care ne plac, uneori avem nevoie multă de încrederea în sine. Să ne înţelegem singuri, fără nevoia de a apela la cei din jur pentru că de cele mai multe ori nu dăm de sfaturile de care avem nevoie ci de nişte lucruri nefolositoare. Evident, ultimul ajutor vine tot din partea propriei persoane. Aşa că…aveţi încredere în puterea voastră de gândire şi motivaţi-vă astfel încât să aveţi de câştigat din asta.

Voi cum vă automotivaţi?