Sufletul pereche este acela care te face să simţi că trăieşti.

Când totul încetineşte şi minutele care ticăie sunt mai lungi decât înainte, nu te grăbeşti. Respiri încet. Deschizi ochii un pic mai mult şi priveşti la toţi şi la toate. Înţelegi totul. Rememorezi poveşti de demult, îţi aminteşti oamenii, timpurile şi ocaziile trecute.

– E ca în grădina pe care de multe ori mi-am imaginat-o. Totul creşte. Aşa e şi iubirea. Iar cum totul creşte în fiecare zi, ai putea să-ţi imaginezi că dorul ar putea să pălească? Eu nu. Totul se consolidează, inclusiv capacitatea noastră de a face faţă unei situaţii. Aşa putem merge mai departe.

Dar tu, să nu încetezi să identifici fericirea când se află la picioarele tale, să ai curajul și hotărârea de a te apleca pentru a o lua în brațe.

Oricât de puternici am fi simţim nevoia de siguranţă şi ocrotire. E momentul cuvintelor calde şi al gesturilor de afecţiune. Cu fiecare gest, cu fiecare îmbrăţişare suntem cu o picătură mai vii, cu o rază de soare mai veseli şi cu o bătaie de inimă mai iubiţi.

Ştiu că Dumnezeu m-a aşezat în focul suferinţelor. Am acceptat loviturile de ciocan pe care mi le-a dat viaţa şi uneori mă simt la fel de rece a apa care provoacă suferinţă oţelului. Şi totuşi…încerc să mă păstrez caldă..

Vorbele mele deşi-s scrise mic, sunt din inimă rostite…îngrijeşte-ţi amintirile frumoase, să nu se stingă-n noaptea grea a vieţii, iar incendiul de iubire din inima ta, hrăneşte-l cu apa dăruirii şi aerul răbdării.

Gândurile mele sunt cuvinte nerostite ce stau agăţate de o margine de vis, de care cu greu se pot desprinde! Gândurile mele au cântec de dor, au dragostea-n ele, au dorul ce cheamă din nemărginita depărtare. Cuvintele mele, scoase din gânduri neînţelese sunt mângâierea ce se vrea simţită în vers de iubire, în alinare şi tandreţe.

Mă-ndrept spre tine să-ţi prind dintre gânduri cuvintele care ştiu să aducă un zâmbet dulce din suflet desprins. Îndrept înspre tine pe aripi de păsări tăcute, cuvinte din suflet ce-aşteaptă firava lumină din suflet, să-ţi fie deschisă.

Lipeşte-mă de inima ta, priveşte câtă candoare se află în gândul de ieri şi în visul de azi!

Spre finalul anului trecut, am scris nişte dorinţe care mi-aş dori să se realizeze anul acesta, deşi mare parte din ele nu sunt atât de rapid realizabile. Şi totuşi, atunci, nu am scris şi ce îmi doresc pentru tine, deşi toate întâmplările pe care mi le doresc te implică în mod direct.

Vei recunoaşte o parte din lucrurile pe care le voi înşira mai jos, căci sunt lucruri pe care tu m-ai sfătuit să le fac, sau să încep să le fac. Şi probabil vei zâmbi.

• bea multă apă
• ia un mic dejun de rece, un dejun de prinţ şi o cină de cerşetor
• mănâncă mai multă mâncare provenită din plante şi mai puţin din cea care este manufacturată
• trăieşte cu cei 3 E: Energie, Entuziasm şi Empatie
• găseşte puţin timp ca să meditezi
• cântă, dansează, şi hai să ne jucăm mai des
• citeşte mai mult decât ai citit în 2013
• în fiecare zi aşează-te, în linişte, cel puţin zece minute
• dormi cel puţin 7 ore (valabil şi pentru mine)
• nu-ţi compara viaţa cu a celorlalţi. N-ai nicio idee cum poate fi viaţa lor.
• evită gândurile negative sau lucrurile pe care nu le poţi controla. Investeşte energia în momentul prezent.
• visează mai des cu ochii deschişi
• invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce îţi trebuie.
• uită problemele din trecut. Nu rememora erorile trecutului. Asta o să ruineze fericirea din prezent.
• nimeni nu are grijă de fericirea ta, decât tu însăţi
• fii conştient că viaţa este o şcoală şi că tu eşti aici pentru a învăţa. Problemele fac pur şi simplu parte din curriculum-ul tău, ele apar şi dispar, dar lecţiile pe care le vei învăţa sunt pentru toată viaţa.
• surâde şi râzi cât mai des posibil
• nu trebuie să câştigi fiecare ceartă, acceptă să fii în dezacord
• încearcă să faci cel puţin trei persoane să zâmbească în fiecare zi
• aruncă tot ce nu este util, păstrează ce este frumos sau vesel

Ce este bun urmează să ţi se întâmple. Forul tău interior este întotdeauna fericit. Deci, fii fericit!

Aş putea să mint lăudându-mă cu defectele mele. N-am fost niciodată prea departe de uşurinţa de a pretinde că de fapt, defectele au fost şansa mea. Tot ce am făcut bun nu se datorează calităţilor, ci defectelor mele.

tumblr_mr6585HewB1r9s6kno1_500Întotdeauna am simţit mai mult decât am înţeles, căci sensibilitatea mea a căpătat de fiecare dată alte forme. Am încercat să mă feresc de regrete, deşi este extrem de primejdios.

Sunt şi zile în care mă izbesc în mine însămi de o tristeţe demoralizatoare. Deschiderea sufletului presupune răbdare, curaj, voinţă, pricepere de a spune, dar, în ultimă instanţă, ea e şi o chestiune de şansă.

Un lucru ştiu sigur. Că renunţarea e şi mai dificilă decât perseverenţa. Că pierd mai puţin vorbind.

De ce ne exersăm tristeţea şi nu bucuria, aşa cum puii de rândunică îşi exersează zborul? De ce ne temem că, în abisurile sufletului coborând, vom da de şi mai multă tristeţe, dezamăgire şi eşec? Dacă acolo, adânc îngropată, se află iertarea?

O hotărâre care îţi lasă un gust amar, inima grea, mintea înceţoşată şi o stare de dezamăgire nu îţi va da puterea s-o pui în practică – abia dacă îţi va furniza suficientă energie ca să supravieţuieşti.

Trebuie să găsim o speranţă care să aibă puterea de a face ceva cu adevărat minunat când noaptea neagră coboară peste noi şi nu mai vedem nimic în viaţa aceasta decât durere şi dezamăgire, o speranţă care să facă exact acelaşi lucru când cerul e însorit.

Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată. Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.

Toate te mişcă într-un fel sau altul, te zguduie, te cutremură, te ard, te macină, te fac să simţi că trăieşti, să simţi că eşti viu. Dar dezamăgirea? Pe cât de mult te mişcă celelalte, pe atât te amorţeşte ea. Îţi rostogoleşte lacrimi mari pe obraz, îţi strânge inima în gheara durerii, îţi împunge pielea cu mii de ace, îţi face capul să zvâcnească, îţi înmoaie picioarele.

Îţi picură pe limbă un gust uşor amărui în timp ce te prinde în loc, îţi fură graiul, ţi-l transformă într-un oftat, scos fără voie din străfundurile plămânilor şi fiinţei tale.Dezamăgirea e fadă, incoloră şi inodoră iar tu devii la fel când eşti cuprins de ea.

Uneori, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.