Am scris data trecuta despre fetele care nu mai stiu sa danseze, fara sa pomenesc o vorba despre indemanarea barbatilor in acest sens – si Irina m-a taxat – dar marturisesc ca ma intereseaza atat de putin cum danseaza barbatii incat nici nu mi-a trecut prin cap sa adaug un rand, doua, acolo, pentru echilibru.

Insa, cateva dintre reactiile la articol mi-au dat de gandit:

era, mai intai, o mama foarte incantata ca baieteii ei fac dans sportiv; era, apoi, un baiat care nu era de acord cu asta, considerand ca baietii care danseaza sunt fatalai, si ca mai bine i-ar fi „dus” sa faca sport.

Pentru ca impartaseam intrucatva ambele puncte de vedere, iar acestea erau contradictorii, mi-am dat seama ca e greu sa te raportezi la niste criterii exacte atunci cand faci diferenta intre un barbat si un fatalau.

In cazul de fata, ca sa ma intelegeti:

Nu cred ca un barbat care danseaza e automat fatalau, insa imi displac barbatii care danseaza din orice alt motiv decat pentru ca simt muzica – de exemplu, pentru a impresiona pe cineva, fie acel cineva o fatuca, o mama, un membru al juriului. Motiv pentru care nu asociez dansurile sportive unei forme de arta, pentru ca ele nu presupun un liber arbitru al trairii spirituale, ci le consider o forma de sport. Binevenita, desigur, ca orice sport. Pentru armonia trupului, pentru dezvoltarea mintii, dar nu pentru acea stare de catharsis a carei pierdere o deplangeam in dansatoarele de azi.

Pe de alta parte, e ceva putred si in teoria conform careia „baietelul dus sa faca sport” e automat educat in spirit barbatesc, cata vreme face asta pentru ca a fost luat de mami sau de tati de mana si trimis sa performeze. Cunosc parinti (tati, chiar) extrem de obsedati sa-si masculinizeze si sa-si „golaneasca” odrasla, dar care au esuat magistral. Asa cum se intampla mai mereu cand in discutie sunt oameni, suma componentelor e foarte diferita de ansamblu: e ca si cum ai pune intr-o oala faina, oua si lapte si ai crede ca deja ai facut cozonacul. Iar acesti parinti, in locul „barbatului” dorit, s-au ales cu un fel de Johnny Bravo.

Advertisement

Sunt sigur ca si voi cunoasteti masculi chipesi, puternici, sportivi, dar lipsiti de acel ceva care face diferenta intre, sa zicem, un ciobanesc german si un golden retriever. Stiu, golden retrieverii sunt simpatici – si asta vreau sa lamurim de la bun inceput: fatalaii pot sa fie niste exemplare de zahar si fara sa fie „barbati”. In schimb, invers nu mai este valabil: nu pot sa consider „barbat” pe cineva care abuzeaza de anumite atribute ale masculinitatii. Adica, pentru a va crea o imagine despre ce vorbesc, vreau sa cred ca un barbat adevarat stie sa bea, dar stie si cand sa se opreasca. Nu fuge de scandal, dar nici nu-l provoaca. Nu sta sub papucul muierii, dar nici nu-si exprima independenta prin violenta. Lucruri de genul asta.

Si-atunci, care ar fi acel element de care are nevoie un mascul pentru a fi barbat? Mai presus de inteligenta, de forta fizica sau psihica, de educatie?

Cred ca stiu raspunsul, dar nu sunt sigur ca stiu ce inseamna acest raspuns, ca atunci cand dai o lucrare de control si copiezi rezultatul unei probleme de la colegul de banca. Stiu ca raspunsul e increderea in sine, sunt aproape sigur ca asta ii trebuie unui barbat. Dar ce inseamna aceasta incredere si mai ales cum ajungi sa o dezvolti, asta mi-e mult mai greu sa teoretizez, mai ales ca risc sa fiu subiectiv.

Stiu ca trebuie sa ai curaj si totusi sa nu fii nesabuit. Stiu ca trebuie sa ai cu ce te lauda, fara sa fii fanfaron. Stiu ca trebuie sa ai ce povesti fara sa pierzi rabdarea de asculta povestile altora. Ca trebuie sa fii imun la durere si totusi sa ramai sensibil. Sa nu-ti fie rusine sa deschizi gura, dar mai ales sa stii cand sa n-o faci. Sa fii ironic si cinic, dar cu nimeni mai mult decat cu tine insuti. Sa iti poti apleca fruntea fara sa iti flexezi coloana vertebrala. Sa muncesti fara sa devii sclavul cuiva, nici macar al tau insuti. Sa-ti pastrezi libertatea optiunii, chiar si cand esti ultimul care alege. Sa fii un jucator bun: mereu dornic sa castige, intotdeauna capabil sa piarda. Sa nu-ti para rau ca ai regrete. Si cate altele.

Cred ca banalitati de genul asta fac diferenta intre un barbat si un fatalau – dar cum sa te apropii de ele, sa le pui in aplicare, asta habar nu am. Daca nu cumva exact aici o fi ascunsa piatra filosofala pentru fiecare mascul: sa-si gaseasca propria metoda de a fi barbat.

Advertisement

Miss Gainsbourg a fost binecuvantata dinainte de a fi nascuta, probabil ca ursitoarele nu s-au lasat pana nu i-au daruit cate ceva. Departe de mine sa spun ca ea este perfectiunea intruchipata sau ca a avut o viata usoara si frumoasa, insa calitatile ii depasesc cu mult defectele. Ajunge sa vezi un film cu Charlotte si vei sti la ce ma refer.

Charlotte aparea ca titlu de revista in Franta si Marea Britanie inainte de a se naste, doar pentru ca era fructul unei relatii celebre si nabadaioase, cea dintre Serge Gainsbourg , idol pop al Frantei, si Jane Birkin, Lolita british care a cucerit Parisul cu voce de femeie-copil si zambetul sincer cu strungareata. Charlotte este un mix reusit de calitati artistice mostenite de la parinti, pe care era evident ca le va folosi in cariera de actrita/cantareata.

Cea mai frumoasa „trasatura” ii este vocea, cu accentul inimitabil englezesc, inflexiunile superbe dobandite in Franta. Insasi Charlotte afirma ca a mostenit din pacate defectele fizice ale parintilor, trasaturile taioase ale lui Serge Gainsbourg, nasul si gura care „pare facuta pentru a suporta un sir nesfarsit de tigarete” si silueta plata a mamei ei, alaturi de parul drept si fara stralucire.

Revin asupra vocii Charlottei Gainsbourg pentru ca este una impresionanta. Ultimul ei album, numit 5:55, este produs cu ajutorul „muzical” al lui Jarvis Cocker si a celor de la Air, si contine cateva piese care sunt demne de mostenirea Birkin-Gainsbourg. Un alt fapt demn de mentionat este ca monologul interpretat de ea in „The Cement Garden”, un film turnat la varsta de 22 de ani, este parte integranta si importanta a melodiei „What it feels like for a girl” a Madonnei.

Cu toate lamentarile Charlottei , este sigur ca a aflat din experienta partea buna la a avea toate aceste „blesteme” pe cap: faptul ca poate intruchipa o rara categorie de personaje in filme, si faptul ca va fi admirata pentru calmul eteric pe care il transmite din ochi si voce. Este o aparitie atipica pentru Franta, mai ales daca o comparam cu mama ei, Jane Birkin si cu sora ei Lou Doillon, care in prezent este model pentru colectia Milla Jovovich si Carmen Hawk. Scurt comment: se pare ca mai nou toate celebritatile care isi folosesc numele pentru a scoate o linie vestimentara pe gustul lor, isi folosesc si prietenele ca model; ex: Kate Moss si Irina Lazareanu model, Milla Jovovich si Lou Doillon model, Chloe Sevigny la Opening Ceremony si Chloe &friends ca modele.

Advertisement

Charlotte Gainsbourg (mai nou d-na Yvan Attal , actor spaniol devenit parizian, cu care are doi copii) este o aparitie fragila, putin atragatoare fizic in sensul dat de frumusetile voluptuoase care ne guverneaza alegerile vestimentare. Ea este opusul unei Brigitte Bardot, cu un stil de a se purta si prezenta mai degraba britanic, conservator si liniar. Garderoba ei pare a fi construita bipolar in alb si negru, si multe variatiuni ale acestora. Charlotte este stylish, stilul curge in venele tuturor din acea familie, insa prefera sa nu recurga la tertipurile tipic frantuzoaicelor, un accesoriu mic acolo, o pata de culoare aici. Combinatiile de alb si negru sunt cele mai des intalnite in cazul ei, mai ales atunci cand vine vorba de evenimente importante. Atunci cand o mama a doi copii poarta in mijlocul Parisului jeansi cu o camasa kaki si cizme moccasin, cel mai probabil este turista, si mai ales dezaprobata de cei din jur.

Charlotte reuseste si astfel de combinatii casual, poate putin a la tocilar european, cu sarm si charisma native. Chiar daca in viitorul apropiat nu o sa va doriti poseta creata pentru ea de Gerard Darel, dupa exemplul casei Hermes cu faimoasa Birkin, Charlotte Gainsbourg este insa mai talentata decat va fi vreodata Jane Birkin ca actrita sau cantareata, si simpla ridicare a stachetei este de ajuns pentru a o numi icon.

Daca barbatii prefera lucrurile simple si directe, femeile au un stil aparte de a interpreta semnele pe care ni le ofera barbatii (sau mai degraba pe care nu ni le ofera dar vrem noi sa fie acolo). De fiecare data se intampla la fel: ti s-au aprins calcaiele dupa un tip si incepi sa iti faci fel de fel de scenarii si sa ii interpretezi fiecare gest si cuvant. Insa cum nu esti Mama Omida se poate sa ii interpretezi gresit asa-zisele semnale.

Sunteti atrasi fizic unul de celalalt. Va intalniti intamplator la aparatul de cafea si orice faceti va atingeti intr-un fel sau altul sau mergeti impreuna cu masina si isi tine mana pe piciorul tau. Ok, recunosc ca s-ar putea sa ai dreptate: ii place de tine destul de mult. Dar sa stii ca asta nu inseamna ca va face ceva in sensul asta, respectiv nu va trage masina pe dreapta ca sa faceti sex nebun si apoi sa ramaneti impreuna pe vecie. Pentru barbati este o distinctie destul de clara intre atractia fizica si ceva mai mult, de aceea sunt fete cu care doar fac sex si fete pe care le iubesc. Tu in care categorii crezi ca intri din acest punct de vedere?

I-ai cunoscut mama. E adevarat ca fosta lui iubita, cu care a stat mai multe luni nu a ajuns niciodata sa ii cunoasca mama, care pentru el e tabu, insa asta nu inseamna ca te va cere de sotie. Sunt mai multe motive pentru care poti ajunge sa o cunosti: presiunea familiei „Ai si tu vreo iubita?”, i-a fost mai comod sa face-ti sex la el acasa… Asa ca, inainte de a fi exaltata si a cauta rochia de mireasa, reanalizeaza situatia.

Ce faci de Sarbatori? Wow, te-a intrebat asta si tu deja te gandesti ce sa iti pui in valiza? Potoleste-te putin, pentru ca intrebarea asta nu e cel mai usor semn de citit. Poate vrea sa vada pur si simplu ce faci, ca intre prieteni, poate ca a ramas singur ……u si de cat sa se uite la TV, prefera sa iasa cu tine, oriunde. In plus, e foarte umilitor pentru tine daca iti faci tot felul de planuri si scopul lui era sa iasa cu tine si prietenele tale in speranta ca ai o prietena buna si singura.

Cine a spus ca vrem sa ne intelegeti?

Ati observat si voi presupun ca in aproape toate articolele prezente in publicatiile de orice fel pentru femei la rubrica Dragoste & Sex suntem invatate cum sa ne purtam dragut pentru a da o sansa relatiei noastre, cum sa aducem armonia in caminul nostru, cum sa-l intelegem pe barbatul de langa noi, etc, cu alte cuvinte cum sa ne purtam cu manusi ca sa nu-l bagam in sperieti pe bietul mititel si sa o ia la fuga. Si in marea lor majoritate aceste articole sunt scrise tot de femei, care, din experienta lor personala sau profesionala, stiu mai multe decat noi, cele care citim, despre aceste lucruri.

Advertisement

Observ ca barbatii nu au nevoie de astfel de articolase pentru ca oricum ei sunt perfecti, singurele pe care le-ar citi cu interes fiind cele strict legate de sex – caci se stie cat de mult iti creste cota de piata atunci cand o femeie le povesteste prietenelor ce minune esti in dormitor. Deci, in timp ce noi ne documentam asiduu despre cum sa-i tinem pe langa noi, ei cauta bibliografie ca sa devina experti in seducerea cat mai multor femei.

Citeste si: Poti sa-ti bati nevasta la tv. Dar dupa orele 23
De cate ori v-ati surprins prietenul citind pe undeva ca o femeie are nevoie de demonstratii de afectiune, de mici surprize, de momente pe care sa le simta create special pentru ea? Probabil niciodata! In schimb, se prefac de minune ca habar nu au despre astea si tot trambiteaza de secole cum ca mintea unei femei este intortocheata, ilogica si de nepatruns pentru orice om normal! Ceea ce mi se pare strigator la cer este ca noi toate le spunem… poate prea multe uneori. Numai ca nu le desenam ce sa faca – si tot degeaba!

Ni se reproseaza ca, orice ar face dumnealor, oricum suntem nemultumite – nu ca s-ar stradui sa faca ceva, dar stiu ei de la bunici si strabunici ca nu au de ce sa depuna vreun efort pentru ca nu vor ajunge la niciun rezultat multumitor; asa ca ofteaza in timp ce beau o bere cu prietenii iar noi ii asteptam acasa pentru a sarbatori aniversarea a… X ani de casnicie, intrebindu-se ce o fi avind partenera de le da bipuri in continuu pe telefon, neobosindu-se sa-i raspunda si incheind repede discutia despre ea cu un „cred ca iar e in toane proaste – nu stiu ce are – nu le poti intelege pe femei, sunt nebune!!!”

Nu este cazul sa ne punem exasperate intrebarea „Ce nu inteleg?” – nu are niciun rost. Nici ei nu stiu ce anume nu inteleg, dar sunt siguri ca femeile nu pot fi intelese asa ca… de ce sa se deranjeze? Orice atitudine ostila a noastra in cuplu este imediat pusa pe seama unor cauze externe: influenta mamei soacre, a unei prietene care nu-l place, a presiunii atmosferice scazute, a sindromului premenstrual si tot mai departe… Rezultatul unei analize complete efectuate de un barbat asupra problemelor relatiei de cuplu suna cam asa: „Mda, esti cam isterica!”, sau „Ar trebui sa iei niste vitamine” sau, in cel mai bun caz:”Inteleg, ai o perioada grea la serviciu!”

Cred ca, in loc sa luam lectii despre cum sa ii intelegem noi pe dansii ca sa fie armonie in casa si sa curga lapte si miere… bla, bla… ar trebui sa adoptam o atitudine de felul urmator: Iubitule, nu imi pasa daca ma intelegi sau nu – doar sunt o gramada de lucruri pe care nu le intelegi sau nu le aprobi la job, dar le faci pentru ca a zis seful. Eu iti fac o lista completa cu ce imi doresc de le tine iar tu actioneaza in consecinta. Daca poti face asta si daca nu esti prea obosit si prea stresat pentru amaratul ala de manager al tau care nu-ti spala ciorapii si nici nu se epileaza inghinal cand te asteapta in tura de noapte, cu atat mai mult o poti face si nu ar trebui sa fii prea obosit si stresat cand este vorba de mine!

Advertisement

Nu vi se pare corect?