Cosmetice
Take The Day Off de la Clinique – Review Complet. Merită?

Nu am fost niciodată fan al acestui tip de produs demachiant, cel mai probabil din cauza texturii.
Totuşi, legat de Take The Day Off de la Clinique , am auzit doar păreri foarte pozitive, ca atare am decis să îl încerc. În primul rând, îmi place ambalajul; deşi produsul are un borcan din plastic, acesta are forma şi mărimea ideale pentru a putea fi manevrat cu uşurinţă.
Clinique Take The Day Off seamănă la prima vedere cu uleiul de cocos; este un produs solid care, în momentul când ajunge în contact cu căldura palmelor, se transformă în ulei, însă fără a se scurge neplăcut peste tot. Nu are parfum, ceea ce mă încântă peste măsură.
Este în acelaşi timp demachiant şi produs de curăţare.
Eu am nevoie de dimensiunea unei mici nuci pentru suprafaţa gâtului şi feţei. Topesc produsul între palme şi apoi îl masez delicat peste tot, timp de câteva secunde. Dizolvă cu rapiditate toate tipurile de machiaj şi este foarte blând cu pielea; nu irită şi pot liniştită să deschid ochii în timpul procesului de demachiere fiindcă nu mă ustură de loc.
Lasă pielea catifelată, se îndepărtează foarte rapid doar cu apă fără să lase reziduuri sau peliculă unsuroasă (totuşi, eu prefer să folosesc balsamul împreună cu o pânză pentru curăţare); ulterior nu e nevoie de folosirea unei ape micelare sau a unei spume pentru faţă. Pe lângă demachiere, folosesc produsul şi atunci când îmi fac masajul facial. Este o plăcere să las mâinile să alunece pe faţă şi gât fiindcă balsamul oferă o senzaţie super confortabilă.
Clinique Take The Day Off nu conţine: parfum, uleiuri minerale, uleiuri esenţiale, este testat oftalmologic şi împotriva alergiilor. În opinia mea, este un produs ce se pretează oricărui tip de ten, de la cele mai sensibile şi până la cele cu probleme de acnee.
Este foarte spornic şi durează o grămadă de luni, ca atare merită achiziţionat.
Cosmetice
Accesorii Essie pentru Iarnă 2022

Colecția aceasta este inspirată de accesoriile textile folosite iarna. E extraordinar cum transpune Essie aceste obiecte în niște lacuri de unghii. Gama este formată din nou de 6 lacuri care amintesc de materialele confortabile prezentate pe podiumurile de modă. Poate culorile nu ne duc neapărat cu gândul la iarnă, însă vom vrea cu siguranță să le avem pe unghii. Iată-le:
- Toggle To The Top: Este un lac de nuanța rubinului cu sclipici fuchsia de diferite mărimi și forme. Are o consistență bogată de jeleu cu acoperire perfectă. Se aplică ușor și arată bine chiar și într-un singur strat. Luciul nu este perfect, de aceea folosirea top coat-ului este necesara…zic eu. La îndepărtarea de pe unghii face ceva probleme deorece sclipiciul rămâne lipit de unghie, așa că trebuie ceva răbdare. Chiar și cu acest „minus”, este un lac extraordinar pe care trebuie neapărat să îl aveți! Straturi aplicate: 2+top coat; fotografie făcută în lumină naturală.
- Shearling Darling: Este o nuanță bogată și ultra-saturată de roșu Burgundia cu tonuri discrete secundare de albastru afină. Are o consistență cremoasă dar mai fluidă ceea ce face aplicarea puțin mai dificilă. Acoperirea și luciul sunt perfecte; poate fi utilizat într-un singur strat și arată bine chiar și fără top coat. Se îndepărtează foarte ușor de pe unghii. Straturi aplicate: 2+top coat; fotografie făcută în lumină naturală.
- Warm&Toasty Turtleneck: Este o nuanță de mov-lavandă cu tonuri secundare gri. Nu e neapărat o culoare ce ne duce cu gândul la iarnă, însă arată excelent pe unghii și o putem purta de fapt în orice anotimp (sunt convinsă că arată excelent lângă pielea bronzată de soarele verii). Este un lac de consistență medie, foarte ușor de aplicat, cu o formulă foarte cremoasă, cu luciu și acoperire perfecte. Se poate purta într-un singur strat și fără top coat. La îndepărtarea de pe unghii nu face deloc „murdărie”. Straturi aplicate: 2+top coat; fotografie făcută în lumină naturală.
- Sable Collar: UAU… Ca și „Taggle To The Top”, acest lac mi se pare genial! Este absolut necesar! Nici nu știu dacă am mai văzut până acum o așa nuanță. Este un mix între gri și ruginiu, sidefat cu tonuri de pink și roșu Burgundia. Și totul este parcă trecut prin fum. Consitență medie perfectă, formulă ultra-cremoasă ușor de aplicat, acoperire perfectă, la îndepărtarea de pe unghii nu creează probleme deloc. Singurul „minus” să zicem că este faptul că nu prea are luciu, de aceea top coat-ul e necesar. Bine că există! Straturi aplicate: 2+top coat; fotografie făcută în lumină naturală.
- Parka Perfect: Este o nuanță despre care Essie spune că amintește de ski. Este un gri albăstrui cu un sclipici atât de discret, încât abia se vede. Duce clar cu gândul la zăpadă, dar fiind o culoare deschisă, va merge excelent și la vară. Un lac de consistență medie perfectă, cu o formulă ultra-cremoasă, ușor de aplicat, cu acoperire și luciu perfecte; arată bine și într-un singur strat și fără top coat. Se îndepărtează foarte rapid și ușor. Straturi aplicate: 2+top coat; fotografie făcută în lumină naturală.
- Mind Your Mittens: Este o nuanță închisă de albastru, cu tonuri de bază gri închis. Un lac extrem de cremos și lucios cu o acoperire perfectă și ușor de aplicat. Arată bine într-un singur strat și top coat-ul este în plus. La îndepărtarea de pe unghii nu murdărește și este alternativa perfectă la culoarea neagră. Straturi aplicate: 2+top coat; fotografie făcută în lumină naturală..
În concluzie
Colecția este absolut genială! Îmi place mult mai mult decât cea pentru toamnă. Preferatele mele sunt Taggle To The Top, Sable Collar și Shearling Darling. Am uitat sa spun că durează pe unghii mult, cam o săptămâna și prețul unei sticle este de 9,99€/ 15ml.
Ce spuneți? Vouă vă place colecția?
Cosmetice
Produsele Make-up Designory – Brandul popular din SUA. Merită încercate?

Make-up Designory (MUD) este un brand cu o tradiție de 17 ani în Statele Unite și care pătrunde încet dar sigur în cât mai multe orașe din Europa.
Fiindcă de ceva vreme sunt interesată să testez produsele MUD, invitația pentru o sesiune personalizată de make-up a căzut la țanc. Cadrul a fost unul stylish-cosy, iar domnișoara care s-a ocupat de mine timp de 1h, mi-a explicat tot ce voiam să știu despre tehnici de make-up dar și despre produse. A fost o experiența foarte placută, pe care am intenția să o repet cât de curând.Machiajul „primit” a fost unul de zi, iar eu am vrut să aflu cât mai multe despre estomparea imperfecțiunilor și accentuarea sprâncenelor. Iată pașii pe care i-am învățat și care se pretează unui ten mixt, cu câteva riduri de expresie și umflături sub ochi:
- Pentru a avea o piele luminoasă și hidratată, se folosește un primer (50ml/ 40,00€). Acesta are rolul de a proteja tenul de efectele exterioare nocive (ex. Poluare), de a face machiajul cât mai durabil și de a nu-l lăsa sa încarce și să intre în pori.
- Pasul cu fondul de ten a fost sărit deoarece am vrut ca machiajul să fie cât se poate de ușor.
- Pentru acoperirea imperfecțiunilor, inclusiv a unor zone de roșeață, se folosește un corector (sau, în cazul meu, o combinație de 2 corectoare: BC 2 și RC 2- preț: 20,00€).
- Următorul pas este cel cu aplicarea unei pudre, ce are rolul de a fixa tot ce a fost aplicat până acum.
- Din fotografii se observă un machiaj al ochilor foarte natural, cu o nuanță bordo-mov care să scoată cât mai mult în evidență culoarea ochilor (ca atare, această nuanță se pretează foarte bine ochilor albaștri&verzi și se poate purta indiferent de anotimp). Pe pleoapă a fost aplicată nuanța de bază, naturală (pixie: 15,00€); în colțul exterior și pe osul orbitei a fost folosită nuanța de contrast (concord: 15,00€); o nuanță pentru iluminare a fost aplicată doar sub sprâncene, pe arcadă (honeysuckle: 15,00€).
- Accentuarea sprâncenelor a fost făcută cu un creion în aceeași nuanță cu părul (taupe: 17,50€).
- Pentru accentuarea pomeților a fost folosit un bronzer (warm bisque: 23,00€) împreună cu o pudră compactă roz (bubblegum: 23,00€) care de asemenea au rolul de a accentua culoarea ochilor; este important să aplicăm aceste produse doar pe bombeul pomeților pentru a crea o structură frumoasă a chipului- cu cât ne apropiem mai mult de nas, cu atât facem fața mai lată.
- La final a fost adăugat rimelul pentru volum (17,00€) și un ruj natural (sandy beach: 18,00€).
În concluzie: mi-a plăcut mult această sesiune, deoarece am învățat tot felul de trucuri și am putut testa produsele. Nu sunt încântată de corectoare (care nu sunt destul de hidratante pentru mine și s-au adunat inestetic sub ochi după câteva ore) și de rimel (nu prea a creat volum). În schimb mi-au plăcut toate celelalte produse, iar preferatele mele sunt primerul și creionul pentru sprâncene pe care le-am și achiziționat.
Voi ce părere aveți de machiaj? Ați încercat deja aceste produse?
Cosmetice
Dior Diorific Jewel Manicure Duo – Recenzie. Preț și Informații

Setul de manichiură cu efect tridimensional face parte din colecția limitată pentru sărbătorile de iarnă. Această colecție se numește Golden Winter Holiday 2013 și a fost inspirată de castelul Versailles pe timp de iarnă; ea conține o gamă întreagă de make-up, 4 lacuri de unghii în nuanțe deosebite, și setul pe care vi-l voi prezenta în acest articol.
Acest set arată foarte prețios, precum bijuteriile, și este format dintr-o sticluță cu lac de unghii de culoare aurie și o a doua sticluță, ce conține micro-perle cristaline. Totul este gândit în cele mai mici detalii, pâlnia aurie din imagine servind la vărsarea perluțelor care nu au fost folosite, înapoi in sticlă.
Calitatea produsului nu intră în discuție fiindcă este evidentă, totuși țin să precizez faptul că lacul se aplică foarte ușor și are o acoperire perfectă, se usucă aproape instantaneu și are un finish metalizat. Arată la fel de bine într-un singur strat sau în 2. Nu e necesară aplicarea unui top coat fiindcă luciul sidefat pe care îl oferă, e minunat.
Cum se folosesc perluțele? Foarte simplu: imediat după aplicarea celui de-al doilea strat de lac, se presară micro-perlele și apoi se apasă ușor pe unghie. După vreo 10min, acestea sunt lipite perfect.
În concluzie: acest set este impresionant, Dior a avut o idee inedită. Lacul este deosebit de elegant, foarte potrivit perioadei care vine, însă va arăta excelent într-un singur strat, vara, lângă pielea bronzată. Este o culoare ce se poate combina cu alte nuanțe mai închise. Perlele de asemenea se pot folosi cu alte lacuri. Am să încerc foarte curând și am să vă arăt, trebuie doar să mă gândesc la câteva nuanțe închise ce arată bine combinate cu auriu. Sau poate că aveți voi câteva sugestii? M-aș bucura și le aștept cu plăcere!
Setul costă 38,00€ și conține 1 sticlă de lac de 12ml, 1 sticlă de micro-perle cristaline de 20g și o pâlnie.
Review Capture XP Ultimate Wrinkle Correction Eye Cream de la Dior
Am fost entuziasmată când am intrat în posesia testerului la această cremă, dar entuziasmul m-a părăsit extrem de repede. Folosesc acest produs de aproape 2 săptămâni și încerc să văd ceva rezultate, însă nu reușesc deloc.
Ce susține: acest produs a fost conceput pentru a netezi ridurile din zona ochilor și de a oferi densitate pielii datorită complexului unic Dior Hyalu- System care promovează sinteza acidului hialuronic la nivelul dermei.
Ce pot sa spun eu? Nu prea multe. Este o cremă cu textură normală, parfum ușor, iar ceea ce nu-mi place deloc e faptul că rămâne cumva la suprafața pielii și formează ca niște mici „aglomerări” care se simt mai ales dacă aplic un fond de ten peste. Nu văd absolut nici o schimbare la nivelul epidermei; menționez că nu am riduri accentuate ci doar de expresie, deci nu știu cum funcționează la persoanele care au această problemă. Este un produs extrem de scump: 52,00€/ 15ml pentru ceea ce (nu) oferă, prețul nu se justifică nicicum.
În plus nici recipientul nu este bine gândit- din cauză că este sub formă de borcănel, la contactul zilnic al cremei cu aerul, toate ingredientele se oxidează și mai repede. Încercați sa achiziționați așadar, produse de îngrijire a feței care se află în recipienți cu pompă dozatoare, și care sunt din sticlă-deși acest lucru se găsește din ce în ce mai rar.
Cu toate că îmi place acest brand, consider că stă extraordinar la capitolul make-up si extrem de prost la capitolul îngrijirea pielii. Am mai folosit acum câțiva ani creme pentru zona ochilor și a feței, însă efectul a fost la fel de negativ…norocul meu a fost că le-am primit, dacă aș fi dat banii pe ele, chiar m-aș fi enervat.
Voi ce părere aveți despre cremele sau serurile Dior? Sper să aud și chestii pozitive despre linia lor de produse de îngrijire a tenului.
-
Frumusețe4 ani ago
Pantofi cu toc – masurare inaltime corecta si alegerea dimeniunii tocurilor
-
Sanătate5 ani ago
Ce trebuie sa stiti despre micoza piciorului
-
Frumusețe1 an ago
Nu pot avea orgasm cand fac sex – ajutor! Ce se poate face?
-
Blog5 ani ago
Tipuri de prezervative – tu ce alegi?
-
Diete și Slăbire6 ani ago
Indulcitorii din dieta Dukan
-
Cosmetice2 ani ago
Crema de zi pentru ten normal spre mixt din gama Abeille Royale de la Guerlain – Review Complet.
-
Blog2 ani ago
Beneficiile cafelei pentru sănătate – câtă cafea putem bea?
-
Home Deco6 ani ago
Semineu electric, o experienta de neuitat